Wednesday, July 15, 2015

http://www.neuerweg.ro/wp-content/uploads/2015/07/Metoda-Austriaca-Clupa-Rotativa-Schweighofer.pdf

Cum se va arăta mai jos, acest sistem măsoară un volum de lemn cu aprox. 10,2% mai mic decât volumul fizic/real, existând diferenţe semnificative si faţă de rezultatele măsurătorilor cu alte sisteme legale utilizate în România sau în străinătate. Drept consecinţă, firma a păgubit, de la înfiinţare şi până în prezent, furnizori români (printre care şi RNP ROMSILVA) şi statul român, prin ANAF, cu o sumă de minim 130 milioane de Euro. Deasemenea, firma a creat daune furnizorilor şi printr-o serie de alte metode ce vor fi prezentate in acest raport

Firma HS se foloseşte de o metodă de măsurare care îi dezavantajează în mod sistematic pe furnizorii de lemn. În contextul unor relaţii economice cuasi-coloniale între Austria şi România se pune întrebarea dacă există o “metodă austriacă” de a-i dezavantaja/fura pe alţii

 Contextul relaţiilor bilaterale româno-austriece în care se înscrie la rândul său “Scandalul HS” este acela al unei poziţii de incontestabilă dominare şi chiar exploatare economică a României, printre altele, de către mari firme din Austria (ÖMV-PETROM, Raiffeisen Bank, Kronospan, HS).

Raportul de faţă va aborda o speţă aparte şi atipică: Un caz complex de furt sistematic, în formă continuată – faptă atribuită nu unor cetăţeni români în Austria, cum s-ar crede, ci unei mari firme de prelucrare a lemnului, cu capital austriac, stabilite în România în 2002 – s.c. Holzindustrie

În ultimii ani, mai multe scandaluri financiare de amploare au zguduit Austria, implicaţi fiind înalţi funcţionari, miniştrii şamd., la mijloc fiind deseori sume impresionante de bani, de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de Euro.8 În privinţa HS Austria, firma mamă a HS România, amintim aici doar de faptul că, în anii '90, firma reuşise 'performanţa' de a prelucra mai mult lemn de import din Rusia, decât figurase în statisticele Autorităţii vamale austriece! Ceea ce ne duce cu gândul la afirmaţia unui whistleblower/angajat al HS, într-una din discuţiile cu autorul: “Să nu crezi că Schweighofer a învăţat corupţia în România! A adus-o cu el din Austria unde a avut timp destul s-o exerseze!”9

“Metoda austriacă” – puternic susţinută de Ministerul de externe al acestei ţări. În poză: Ambasadorul Austriei la Bucureşti, Mag. Gerhard Reiweger, cu Gerald Schweighofer, cu ocazia decernării premiului “Investitorul austriac al anului în România”, la Viena, în 27. 10. 2014.” Sursa foto: Marketing Austria12


Saturday, July 11, 2015

Important pt domnii Fagadau,Petre, Boroianu ,Palaz,Badragan Partea I

Avertisment !
Acest document a provocat panica Cei care se simte cu musca pe caciula au trecut la cenzuri amenintari Inainte sa deveniti victime puteti citi
ameninatari la care poti sa fi orcand victima 

INTRODUCERE 1
Adevarata revolutia in admnistratie incepe acum 

Dupa ce am  informat  Comisia Europena despre conceptul de dezvoltare regional implementat de ei este gresit si neadaptat pentru nevoile prioritare ale oamenilor si firmelor eu Alberto Rodrigues in calitate de cercetator in stiinte economice si digitale i-am anuntat de fapt ca
""Adevarata revolutie in admnistratie incepe acum""
Sunt mandru ca un astfel de concept unic  in lume va putea sa fie implementat intr-o prima faza in regiunea de unde provin marii campioni Hagi si Simona Haleb  In acest scop am trimis catorva dintre cei care pot deveni protagonisti la o astfel de  schimbare urmatorul document unde spun

INTRODUCERE II

Acest document  pe  care l-am adresat domnilor Decebal Fagadau ,Mihai Petre ,Robert Boroianu ,Claudiu Palaz ,Dumitru Badragan cat si partidelor politice care ii sutin in calitate de posibili candidati  la alegerile locale

 a surprins inca din primul moment de la lansarea lui si circula cu o viteza foarte mare de la zeci ,sute de computere la mii si in curand la zeci de mii.

Acest lucru se intampla deoarece datorita continutului unor informatii , lumea citeste  si din dorinta de a ajuta si pe grupurile lor de prieteni sa afla despre ele, da  like sharuri etc   .
 Pe langa toate acestea in diverse  grupuri private am oferit  unele instructiuni de felul in care se pot prelua continuturile respective  pentru a se aseza pe un cont de fan page si apoi pot plati 2-3 lei pe zi catre platforma Facebook si cu aceasta ocazie sa faca continutul respectiv sa ajunga la un numar si mai mare de cetateni.
MA OPRESC AICI CA SA ANUNT UN LUCRU FOARTE IMPORTANT !



Pozele de pe aceasta pagina au fost preluat de pe conturile de facebook a celor mentionati in titul acestui document

In cazul in care doresc sa prezentam o alta imagine rugam sa ne fie trimis pe special _consult@yahoo.com sau contact@criteriul.ro

In paralel cu toate acestea la randul nostru ,zilnic platim bani la Facebook ca sa aducem  aceste  informatii din continutul acestui document la un numar cat mai mare de cetateni din Constanta si in special celor care au capacitatea de 5 X (ori) de a convinge pe mame , tati , bunici , bunice , angajati , colegii de munca cat si pe rudele prietenilor sa voteze cu cine va trebui la momentul potrivit!

Pana atunci, ca sa puteti vedea de ce  acest document a ajuns sa fie cel mai sharuit ,puteti sa parcurgeti continutul ce a fot prezentat in cele 13 puncte


Unii spun ca din cauza unei astfel de cifre "nenorocite "anumiti candidati care sunt cotati cu anumite  sanse pot avea ghinion,dar  eu Alberto Rodrigues in calitate de cercetator in stiinte economice si digitale spun ca nu va fi vorba de nici un ghinion ci de cu totul  altceva despre care vom vorbi intr-un alt document








DA,  SE POATE CA CETATENII SI FIRMELE  DIN CONSTANTA ,BRASOV ,VALEA PRAHOVA ETC SA AJUNGA SA PLATEASCA TAXE LOCALE ZERO!


Da, se poate ca elevii  si studentii sa castige bani in timp ce studiaza ajutand institutiile  la care studiaza si au ocazia  sa implementeze  proiecte de la care vor aduce sute de mii  de euro la Constanta si  cu aceasta ocazie vor avea suficienti bani sa ii plateasca pe elevi si studenti  pentru ceea ce vor face!
Da se poate ca someri  membrii ai unor minoritati si alte categorii de oameni care au putinascoala sa fie ajutati sa valorifice talentul aptitudine si experinta lor sa castige suficienti bani ca sa traiesca mandri si decenti  si nu sa primeasca pomeni si sa traiasca mereu in saracie.

Pana atunci in aceste 13 puncte 

1) Voi prezenta pentru prima data dupa 89 motive  pentru care cetatenii din Constanta pot ajunge sa nu mai plateasca nici un fel de taxeb locale

2) Voi demonstra  de asemene pentru prima data dupa  istoria de dupa 1989 ca felul  in care a fost admnistrata Constanta pana acum este precum o situatie in care incercam sa umplem  un rezervor impingand lichid dintr-o parte in alta  si ca din cauza aceea  orasul  Constanta a ajuns  sa  fie unul dintre orasele cu un nivel de taxare care este printre cele mai ridicate din Romania Imaginati-va un rezervor imens de peste 7000 de metrii cubi si care este aproape gol si o gramada de indivizi intusiasti incercand sa-l umple impingand lichid dintr-o parte in alta Din pacate aceasta este realitatea si din nefericire pentru cetatenii din Constanta acestia traiesc asa cum traiesc din cauza acestui mod  in care s-au facut lucrurile

Datorita gravitatii unei astfel de situatii,alegatorii din Constanta trebuie sa stie  ca degeaba se vor prezenta la alegeri daca pana atunci nu se va adopta un nou sistem de administrare despre care voi vorbi  pentru prima data dupa istoria de dupa 89 ,intr-un alt document.

Intr-un astfel de sistem de admnistrare pentru a umple un astfel de rezervor imens cu lichid oamenii nu stau impingand precum un stupid people lichid dintr-o parte in alta ci deschide cel putin 7 robinete care aduc lichid  din exterior iar apoi fac cele necesare ca ele sa lucreze la volum maxim.In acest nou sistem de admnistrare despre care voi vorbi pentru prima data in istoria de dupa 89 banii nu se obtin din buzunarele cetatenilor  si a firmelor  ci de la cel putin  7 surse de venituri externe despre care voi vorbim intr-un alt document

3) Tot atunci voi vorbi  despre o serie de programe turistice  care vor ajuta hotelierii sa atraga turisti in diverse weekenduri din lunile august si septembrie si o miza care va face pe multi din ei sa se inscrie la un program de revelion ce va fi realizat de o forma unica in peste 70 de locati din Constanta si de pe litoral

4) De asemenea va pot demonstra faptul ca modul in care doamna Corina Martin si cei care admnistreaza taxa de  promovare a turismului la Mamaia , promoveaza turismul  la Mamaia, incurajeaza economia subterana.

5 ) Va pot reaminti  partidelor politice si candidatilor ca inca din luna martie 2013 Romania a primit statutul
 de tara gazda a capitalei europene a tineretului si ca atunci cand UE ofera unei tari un astfel de statut, toate destinatiile turistice au obligatia ca timp de 2 ani de la data nominalizarii sa valorifice la maxim o astfel de oportunitate. Din pacate nu s-a facut nimic in acest sens iar Romania si mai ales regiune Constanta si litoral au avut pierdere de zeci de milioane de euro si continua sa aiba pierdere
6) Va pot arata  faptul  ca doamna Corina Martin  si cei care administreaza taxa de  promovare a turismului la Mamaia , aveau obligatia sa foloseasca o parte din banii proveniti din taxa de promovare ca fondul de cofinantare  pentru acesare fonduri in vedere promovare turism de pe litoral in Turcia deoarece Uniunea Europeana aloca cu prioritate fondurile pentru activitati economice care poate atrage venituri din afara spatiului comunitar


7) Va pot de asemenea aduce aminte  partidelor politice ,candidatilor, Universitatii Ovidius,
  doamna Corina Martin  si cei care admnistreaza taxa de  promovare a turismului la Mamaia , ca au mai ramas putina vreme pana la data de 31 Decembrie 2015 cand Romania va pierde calitate de tara gazda a capitalei Europene a tineretului , si ca trebuie facut cele necesare ca regiunea Constanta si litoral sa atraga un
numar mare de turisti in diverse weekenduri din luna august si septembrie


8) Va pot atrage atentia  ca modul in care doamna Corina Martin  si cei care administreaza taxa de  promovare a turismului la Mamaia, au folosit taxa  de promovare turism fosta ineficienta  si nu a ajutat pe hotelieri deoarece evenimentele ce au fost organizate pana acum in lunile iulie si pana de praznicul Adormirii Maicii Domnului
au atras un anumit numar de curiosi insa findca in perioada respectiva hotelierii  nu aveau locuri de cazare disponibile  mii de curiosi care au sosit la Mamaia au dus bani de cazare in economia subterana.
Pe langa acest lucru Mamaia trebuie impartita in cel putin 7 regiuni diferite iar evenimente trebuie organizate in toate regiuni respective in asa fel incat sa ofera sansa egal pentru fiecare platitor de astfel de taxa sa beneficieze in mod egal.
 Din pacate,majoritatea evenimentelor  au fost organizate  in in zona Cazinou-ului exact unde nu trebuie deoarece acolo deja este in luna iulie si pana de sfanta Maria o zona foarte circulata.

9) Voi aduce la cunostinte   partidelor politice ,candidatilor , Universitatea Ovidius doamna Corina Martin  si cei care admnistreaza taxa de promovare a turismului la Mamaia , ca  au obligatia de a stabili un concept si o  miza de un anumit fel   de asa maniera o buna parte din  cei care vor veni in diverse weekenduri din lunile august si septembrie la Constanta si pe litoral sa se poata inscrie intr-un program de revelion unic ce poate fi organizat in peste 70 de locatii din Constanta si pe litoral

10) Va voi arata faptul ca in conditiile in care Statele Unite se afla in top 10  ale tarilor de unde provin turisti,
doamna Corina Martin  si cei care administreaza taxa de  promovare a turismului la Mamaia , aveau obligatie sa foloseasca taxa de promovare ca fondul de confinantare pentru acesare fonduri in vederea promovarii turismului de pe litoral in Statele Unite  deoarece Uniunea Europeana aloca cu prioritate fondurile pentru activitati economice care poate atrage venituri din afara spatiului comunitar .
 In acest context avand in vedere ca exista o comunitate relativ mare de cetateni americani care traiesc in Constanta trebuie realizat un parteneriat de anumit fel in asa maniera acestor sa contribuie intr-o anumita masura la promovare produse turistice respective in Statele Unite
11 ) Va voi reitera  faptul ca pana la data de 30 Iunie au existat fonduri disponibile in valoare de 250 de euro pentru fiecare proiect ,si ca doamna Corina Martin  si cei care administreaza taxa de promovare a turismului la Mamaia , aveau obligatia de a folosi taxa de promovare si sa aceseze cel putin 4 proiecte.

  12) Va voi exemplifica   prin intermediul unui concept de proiect ca pana acum taxa de promovare putea sa fie folosita ca sa atraga 10 000 de turisti straini in diverse wekenduri din lunile mai,iunie ,august, septembrie si de revelion iar taxa respectiva putea sa fie platite doar decatre cei care au oferit servici turistilor respective Cu aceasta ocazia din cauza ca lucrurile sunt facute de anumit fel cei 10 000 de turisti straini apoi vor invita si alti prieteni care la randul lor invita si rudele familia si alti cunoscuti si in fel acest cu acelasi bani platiti pentru a aduce 10 000 de turisti se aunge in foarte scurta vremea la 15 -25 de mii Aceasta este una din forma eficienta in care trebuie folosita taxa de promovare turism pe litoral Din pacate statistice ne arata ca numar total de turisti care ajung pe litoral intr-un an nici macar nu umpla o jumatate de statdion ,iar cei putin care ajung nu gasesc o motivatie ca sa poate sa se intorce cu grupurile de prieteni in alte weekendurile deoarece nu exista proiecte cu anumite mize si continuitate

13) Punctual va voi reaminti faptul ca :

a) Judetul Constanta este al doilea mare contribuitor la bugetul national
b) Romania contribuie la bugetul NATO si a UE. De aici rezulta ca toate acele lucruri pe  care  doamna Corina Martin  si cei care administreaza aveau obligatia sa le faca si nu  le au facut au adus prejudicii nu doar agentilor economici angakati familile lor ,elevi studenti ,economia locala ,nationala ci in acelasi timp  contributie pe care Romania o are la bugetul NATO si UE


13 ) "Bonus"
  Reamintesc partidelor politice ,candidatilor,  Universitatea Ovidius doamna Corina Martin  si cei care administreaza taxa de promovare a turismului la Mamaia ,ca regiunea
turistica Varna ,care include  Albena si zona "Nisipurilor de Aur"

 a primit statut de urmatorul oras dintr-o tara membra a UE  si care va fi capitala europeana a tineretului

Avand in vedere  ca inca de acum  regiunea  Varna a  inceput sa faca cele necesare ca sa poate valorifica la maxim  o astfel de oportunitate ,partidele politice ,candidatii ,Universitatea Ovidius ,doamna Corina Martin  si cei care administreaza taxa de  promovare a turismului la Mamaia au obligatia  sa profite de o astfel de conjunctura si sa realizeze un anumit tip de parteneriat cu regiune Varna si statiunile  turistice Albena ,Nisipurile de Aur si care
 de data aceasta sa fie in avantaj regiunea Constanta cel putin pana 31 Decembrie 2015.

Intr-un alt document va voi prezenta in amanunte fiecare subiect ce a fost publicat aici  sub forma de rezumat  in cele 13 puncte pana atunci informez pe alegatorii din Constanta ,somerii ,,angajatii ,elevii, studentii,parintii
si bunicii lor despre un proiect de mare anvergura ce pot aduce benefici atat lor cat si altor categorii sociale si profesionale.

VINO IN TARA GAZDEI , A  CAPITALEI EUROPENE A TINERETULUI  SI AFLA CUM UNIUNEA  EUROPEANA TE AJUTA SA-TI VALORIFICI POTENTIALUL  TAU CREATIV SI SA CASTIGI BANI!

Avand in vedere ca pana la data de 31 Decembrie 2015 Romania va avea calitatea  de tara gazda a capitalei
europene a tineretului  atunci ca sa putem ajuta
pe Uniunea  Europeana sa atinga anumite obiective strategice si in acelasi timp pe regiunea Constantei
 sa atraga turisti in diverse weekenduri din lunile august si sepetembrie si totodata  sa motivam o buna parte din ei

sa se inscrie la un program de revelion unic si care va putea sa fie organizat in peste 70 de locatie din Constanta si litoral

In acest scop  ca sa putem ajuta pe UE sa atinga anumite obiective stratgegice am adoptat  text de promovare unde printre alte  repet in mod intentionalt cuvinte ""europene"" " Uniunea Europeana"" intr-o singura fraze  care este dat de urmator text de promovare

""Vino in tara gazda a capitalei europene a tineretului si afla cum Uniunea Europeana te ajuta sa-ti valorifici potentialul tau creativ si sa castigi bani"" Daca doriti sa cititi mai mult despre acest proiect puteti
  da click aici

Documentul  prezentat in link-ul  de mai sus in varianta in limba romana va fi trimis Comisarului European  pentru afaceri regionale ,reprezentantei Comisiei Europene in Romania ,Primariei si consiliilor judetene, camerelor de comert, organizatiei oamenilor  de afaceri, institutiilor de invatamant superior din judetele  Constanta ,Brasov,Valea Prahovei.
Pana atunci cautam firme din domeniile turism ,organizare evenimente, web design, productie multimedia, inregistrare audio foto, video, resurse umane, publishing, din Constanta, litoral,Valea Prahovei si Brasov care sa ne poata oferi servicii in diverse domenii la care vom face referire in documentul de mai jos.

In aceeasi ordine de idei cautam persoane care scriu bine in  limbile engleza, germana, franceza, spaniola,altii care
  au pasiune webdesign, grafica, animatie 3D, arta coregrafica, cei care canta la instrumente  de suflat , percutie si altii care au aptitudine pentru comunicare si doresc sa fie instruiti in mod gratuit sa devina prezentatori de conferinta pentru 15 minute despre anumite tematici, ne pot  contacta prin email la.

special _consult@yahoo.com

Acest a fost doar o introducere in documentul urmator va voi prezenta o descriere detaliata a ceea ce a fost prezentat in cele 13 puncte si in special despre  motivele  pentru care cetateni din Constanta poate ajunge sa nu mai plateasca nici un fel de taxa locale
CETATENII SI ALEGATORII  DIN PRINCIPALE REGIUNI TURISTICE DIN ROMANIA CARE DORESC CA TAXELE LOCALE PLATITE  DE EI SA AJUNG LA NIVEL ZERO POT SA FACA URMATOARELE

Inainte sa va spun ce veti putea face ca sa ajutati judetul si orasul dvs sa atinga un astfel de obiectiv o sa va spun ca in 2006 cand Barack Obama a simtiti nevoie de a face o schimbare de anumit fel in Statele Unite a facut printre alte si ceea ce va voi recomanda

 In acest scop intr-o  prima faza puteti sa creati  un  fan page  deoarece de pe profil nu puteti face ceea ce ce  va voi recomanda

2) Dupa ce veti  crea un fan page puteti  copia  continutul acestei
 pagini  pe contul respectiv.
Cu aceasta ocazia va  vor apara un buton  publish si alt boost

Ce inseamna buton-ul boost  ?

Prin acest buton  facebook
 ne permite  sa publicam un continut si sa-l facem sa ajunga  la orice  numar de persoane pe care dorim chiar daca o vom publica de pe o pagina fara nici un fel de prieten ,fan like ,share etc

Dar aceasta nu este tot deoarece facebook ne permite sa alegem irasul, tara, persoanele dupa varsta si "domeniile de interese" etc


In acest caz , avand in vedere ca cei sub 18 ani nu voteaza se poate stabili ca acest continut sa fie urmarit doar decatre cei cu varsta cuprinsa intre 17 si-70 din orasul Constanta.
 Facand acest lucru va veti ajuta cu  aceasta si cu  alte informatii pe care eu il voi publica in urmatoarea
perioada sa ajunga la un numar cat mai mare de cconstanteni .
Atentie acolo, platforma Facebook va vor arata o suma relativ mare dar veti scrie, acolo suma de doar 2-3 lei pentru 1-2-3 zile

ROMANII DIN DIASPORA  CARE ISI IUBESC TARA SI DORESC SA SPRIJINE ASTFEL DE ACTIUNI


Romanii din Diaspora care isi iubesc tara  si doresc sa ajute  la astfel de actiuni indiferent ca sunt sau  nu din Constanta ,Brasov ,Tulcea ,Valea Prahova ,Vatra Dornei ,Sovata Brasov etc pot  sa faca acelasi lucru pe care l-am indicat in pragrafele anterioare
 Indiferent din ce tara locuiesc, au libertatea de actiune si pot "spune" platformei Facebook
faptul ca documentele  respective vor dori sa fie citite  in orasul Constanta sau in alt oras pe care vor dori sa-l indice!









Importantant pt domnii Fagadau,Petre, Boroianu ,Palaz,Badragan


Datorita interes pe care acest si un alt document a trezit atat in randul candidatilor politicienilor cat si in randul alegatorilor ,am decis sa mai includem si alte informatie in acest document

pana va fi gata puteti urmari vechi continut ale acestei pagine aici 

1) Demonstra faptul ca modul in care doamna Corina Martin si cei care admnistreaza taxa de de promovare a turismului la Mamaia , promoveaza turism la Mamaia, incurajeaza economia subteranea



2 ) Reaminti partidele politice si candidati ca inca din Martie 2013 Romania a primit statut de tara gazda a capitala Europena a tineretului si ca atunci cand UE oferta o atara un astfel d e statut toate destinatile turistice au obligatie ca timp de 2 ani de la data nominaliza sa valorifice la maxim o astfel de oportunitate Din pacate nu s-a facut nimic in acest sens iar Romania si mai ales regiune Constanta si litoral au avut pierdere de zeci de milioane de euro si continua sa aiba pierdere

MODUL IN CARE DOAMNA CORINA MARTIN PROMOVEAZA TURISM LA MAMAIA INCURAJEAZA ECONOMIA SUBTERANEA

Modul in care doamna Corina Martin promoveaza turism la Mamaia si Satul de Vacanta incurajeaza economia subteranea
3) Demonstra faptul  ca doamna Corina Martin  si cei care admnistreaza taxa de de promovare a turismului la Mamaia , aveau obligatie sa foloseasca o parte din bani proveniti din taxa de promovare ca fondul de cofinantare  pentru acesare fonduri in vedere promovare turism de pe litoral in Turcia deoarece Uniune Europena aloca cu prioritate fondurile pentru activitati econommice care poate atrage venituri din afara spatiul comunitar




4) Reaminti partidele politice ,candidati,Universitate Ovidius  doamna Corina Martin  si cei care admnistreaza taxa de de promovare a turismului la Mamaia , Universitate Ovidius ca au mai ramas putine vremea pana la data de 31 Decembrie 2015 cand Romania va pierde calitate de tara gazda a capitala Europena a tineretului , si ca trebuie facut cele necesar ca regiune Constanta si litoral sa atraga unui  numar mare de turisti in diverse weekendurile din luna August si Septembrie




5) Atrage atentie  ca modul in care doamna Corina Martin  si cei care admnistreaza taxa de de promovare a turismului la Mamaia , au folosit taxa  de promovare turism a fosta ineficienta ,netransparenta si nu a ajutat pe hotelieri deoarece evenimente ce au fost organizate pana acum in lunile Iulie si pana de sfanta Maria ,au atras un anumit numar de curiosi insa find ca in perioada respectiva nu aveau locruri de cazare disponibile zeci de mii de curriosi care au sosit la Mamaia au dus bani de cazare in economia subteranea


De ce se intampla asa ceva ?

De ani de zile in loc sa fie facut cele necesare ca sa atraga turisti in diverse weekendurile din lunile Mai Iunie August si Septembrie se fac anumite lucrurile care nu au nici o legatura cu ceea ce trebuie facut doar pentru a se justifica dece se cheltuiesc bani 

Daca autoritati competente vor face o verificare vor observa ca astfel de evenimente sunt organizate in general in perioada Iulie 25 August cand se stie ca Litoral este arhiplin 

Avand in vedere ca in perioada respectiva indiferent ca se face sau nu ceva litoral este arhiplin ,in momentul in care cei care trebuie sa justifice in ce fel cheltuiesc bani mai face ceva ,atrag un numar suplimentar de curiosi insa din pacate din cauza ca nu mai gasesc locuri de cazare in unitati hotelieri se duc la fel si fel de privati iar bani ajung in economia subteranea 

MODUL IN CARE DOAMNA CORINA MARTIN A FOLOSIT BANI DIN TAXA DE PROMOVARE TURIDSM ESTE EFICIENT  SI NETRANSPARENT


1) Pana la data de 30 Iunie exista fondurile disponibila in valoare de 250 000 de euro pentru fiecare proiecte pentru elaborare programe turistice in vedere atragere turisti in diverse weekendurile din lunile August Septembrie Cu aceasta ocazia doamna Corin Martin avea obligatia sa foloseasca o parte din taxa de promovare turism pentru cofinantare unor proiect de la care putea acesa 250 000 pentru fiecare 

Avand in vedere ca UE are anumite regurile bine stabilite in privinta folosire fondurile ,atunci bani din taxa de promovare ar fi fost folositi de o maniera eficienta si transparenta Din pacate datorita unor interese oculte nu s-au procedat asa cum ar fi trebuit si au continuat sa foloseasca bani respectivi pentru o serie de activitati care incurajeaza economia subteranea

2) Uniune Europeana aloca cu priroritate fonduri pentru activitati economice care atraga veniturile din afara spaiul comunitar Doamna Corina Martin avea obligatie sa foloseasca o parte din taxa de promovare turism ca sa obtine finantare in vedere atragere turisti din Turcia mai ales in diverse weekndurile din lunile Mai ,Iunie ,August ,Septembrie ,


3) In loc ca doamna Corin Martin sa fie facut cele necesare ca sa obtine fonduri pentru cel putin 5 proiecte diferinte si cu aceasta ocazia sa aduca si dansa un milion de euro in economica din Constanta prefera sa se limiteze doar la cei aproximativ 230 de euro pe care poate sa obtin intr-un an din taxa de promovare

Doamna Corina Martin spune ca de mai bine de 8 ani ca are statut pe care o are acum Avand in vedere ca decand Romania este tara menbra a UE avea obligatie sa faca cel putin acele lucrurile despre care am facut referire ,si nu le au facut ,candidati aveau obligatie sa atraga atentie asupra astfel de neregurile si in acelasi timp sa fac urmatoarele
Din momentul in care au vazut ca doamna Corina Martin nu face ceea ce ar fi trebuit puteau sa ofera sprijin unei asociatie si sa realizeze proiecte respective

Find ca cei care vor candida la alegerile din 2016 nu au avut o astfel de iniciativa atunci alegatori vor trebuie sa le fac anumite intrebari

Problemele nu se opresc doar aici


Despre ce este vorba ?

Inca din anul 2013 Romania a stiut ca in 2015 devenea tara gazda a capitalei Europena a tineretului


Avand in vedere ca acest este un lucru care se poate intampla o data la 27 de ani Romania trebuie sa faca cele necesare ca sa poate profita la maxim de o astfel de oportunitate

Ca sa putem stie ce trebuie facut inca din 2013  in asa fel incat Romania sa poate valorifica la maxim o astfel de oportunitate .vom face referire la ceea ce scrie in manuale de marketing turistic modern si buna guvernare

Atunci cand o tara din Uniune Europena primesc o astfel de nominalizare inca de atunci se elaboreaza  concepte de produse turistice care sa fie potrivite pentru publicul tinta la care se adreseaza si apoi se promoveze cu cel putin 17 luni inainte astfel de produse turistice sub forma de oportunitati de afaceri deoarece in felul acest inca de atunci se atrag investitori si se creaza un numar relativ mare de locuri de munca

CE TREBUIE FACUT INCA DIN 2013 PENTRU A VALORIFICA LA MAXIM O ASTFEL DE OPORTUNITATE ?





In conformitate cu ceea ce scrie in manuale moderne de marketing turistic si buna guvernare ,trebuie elaborat produse  turistice de anumit fel si care putea sa fie combinate cu ceea ce se va intampla la Cluj in asa fel incat o buna parte din cei care vor sosi la Cluj atrasi de faptul ca este capitala Europena a tineretului sa poate ajunge  si la Brasov ,Valea Prahova ,Constanta si pe litoral


CE TIP DE PRODUSE TURISTICE PUTEAU FIE ELABORATE SI CARE AJUTAU ROMANIA SA ATING ASTFEL DE OBIECTIVE

Manuale de marketing turistic moderne ne demonstreaza ca atunci cand se realizeaza un eveniment de transfer de know how pentru agenti economici de exemplu ei pot sosi singur la eveniment sau cel mult insosit de o persoana

Insa atunci cand se organiseaza  astfel de evenimente  sub forma de cursurile de scurte durate pentru elevi sub 17 ani se intampla ceva foarte bine pentru turism deoarece cei de varsta mai mica de 17 ani  pleca din tara lor   insositi de mama ,tata ,bunic ,bunica ,

Din cauza aceasta se spun ca astfel de evenimente care au ca public tinta elevi si adolescenti de sub 17 ani au capacitate 3X de a atrage turisti

Avand in vedere ca Romania inca din 2013 stia ca in 2015 timp de 12 luni ,48 de saptamanii devenea capitala europeana a tineretului ,si ca atare devenea una din cele mai credibila tara unde se puitea organiza evenimente de transfer de know how combinate cu produse turistice avand un astfel de target ,putea sa faca in cele 48 de saptamani sute de milioane de euro 

dar acest nu este tot deoarece din cauza ca adolescenti nu se simte in largul lor daca merg la o petrecere insosit de parinti sau bunici ,in astfel de situatie vor mobiliza grupul lor de prieteni sa participa si ei la evenimente respective in asa fel incat sa poate avea cu cine sa se distreze


CE FEL DE PRODUSE TURISTICE TREBUIE CREATE INCA DIN 2013 PENTRU A PUTEA ATRAGE PE CEI CARE SOSEAU LA CLUJ LA MUNTE SI LA MARE ?


Cu aceasta ocazia trebuie creat cursurilor de scurta durata si care sa fie combinate cu produse turistice de anumite feluri si care sa fie organizate in diverse weekenduri din lunile Mai ,Iunie,August ,Septembrie ,Octobrie si Noiembrie la mare si apoi la munte 

.Una din tematica acestor cursuri putea fi despre proiecte care ofera posibilitatea ca elevii si studentii sa castige bani in timp ce studiaza ajutand institutiile la care studiaza sa implementeze unele proiecte de la care vor aduce in economia unor tari ale UE zeci si sute de milioane de euro, 

iar cu aceasta ocazie institutile de invatamant respective puteau avea suficienti bani pentru a plati elevii si studentii care vor ajuta la implementarea proiectelor respective 

2) Implementarea unor proiecte care sa fie in conformitate cu o alta etapa pe care Uniunea Europeana o considera de mare importanta strategica si care este data de expresie

""How European Union can help you to valorise your creative potential and win money ". 

Avand in vedere ca o buna parte dintre adolescenti si elevi poteau veni insositi de parinti atunci se mai putea crea un produs de transfer de know-how pentru parintii din randul investitorilor ,antreprenori, top managers etc.

Cu aceasta ocazie se pot realiza evenimente de tranfer de know-how pe tematice precum  

a) ""25 danube region from Germany Austria Romania where money invested can bring more than 25% profit in less than 25 weeks ""

b) Business opportunities which bring high profit in short therm without consumming resources and making polluition 

""c) How European Union banks can get more than 7 millions new clients in less than 17 months.

DUPA CE SE ELABORAU ASTFEL DE PRODUSE DE TRANSFER DE KNOW HOW ,SE CREAU PROGRAME TURISTICE SI APOI LE PROMOVAU SUB FORMA DE OPORTUNITATI DE AFACERI

Inca din 2013 ,dupa ce se elaborau produsele de transfer de know how ,se stabileau anumite programe turistice care se potriveau pentru fiecare situatie in parte ,iar apoi le promovau sub forma unor oportunitati de afaceri 

In felul acest inca din 2013 puteau sa sosesca agentilor economici si investitori care puteau sa construiasca o serie de locatie turistice ,turistice ,centrele de cercetare si transfer de know how ,sali de conferinte ,piscina hoteluri centrele de entertainment ,etc 

Daca se faceau lucrurile asa cum este scrise in manuale de marketing turistic inca din 2013 se creau locuri de munca inca de atunci pentru un numar relativ de persoana 

Din pacate din cauza ca nu a fost facut ce trebuie nu au sosit investitori ,iar acum ceea ce este mai rau este ca am ajuns in 2015 ,am trecut deja de lunile Mai si Iunie si in ciuda faptul ca Romania beneficieaza de un astfel de avantaj nu a facut nimic din ceea ce trebuie si ca atare prejudici sunt enorme